BREEAM, LEED si DGNB. Care se potriveste proiectului tau?

Back to Blog

BREEAM, LEED si DGNB. Care se potriveste proiectului tau?

BREEAM vs LEED vs DGNB

 

Introducere programe certificari verzi

Cu totii am auzit de BREEAM sau LEED, dar uitam usor ce inseamna sau care sunt diferentele dintre ele. BREEAM si LEED sunt programe de certificare, recunoscute la nivel mondial, care atesta daca o cladire a fost dezvoltata respectand mediul inconjurator.

Diferentele dintre cele doua se refera la modalitatea in care este obtinuta certificarea si ceea ce reprezinta fiecare dintre ele.

Tot ceea ce inseamna green sau bio a cunoscut o perioada de dezvoltare exponentiala in ullimul timp, indiferent de industria despre care vorbim, atingand chiar un usor nivel obsesiv.

Similar, si in domeniul constructiilor, sistemele internationale pentru certificare voluntara  s-au bucurat de un interes crescut de la an la an, iar astfel, au aparut programele de certificare sustenabila in constructii.

La nivel international au fost dezvoltate peste 20 de sisteme de certificare voluntara, printre care: LEED (Leadership in Energy and Environmental Design) – SUA; BREEAM (Building Research Establishments Environmental Assessment Method) – UK; CASBEE (Comprehensive Assessment System for Building Environmental Efficiency) – Japonia; Green Star – Australia; DGNB – Germania, LBC (Living Building Challenge) – Canada; OPL – UK, alături de câteva personalizări BREEAM Canada, LEED Canada, Green Star NZ, LEED India

O cladire, indiferent de scopul acesteia, care a fost certificata din punct de vedere al sustenabilitati, are automat o valoare mai mare de piata.

 

Certificarea LEED – Statele Unite ale Americii

leed logo pentru certificari verziLEED (Leadership in Energy and Environmental Design) este un program international de certificare implementat de Consiliul Statelor Unite pentru Cladiri Verzi (US Green Building Council) si este cel mai mare astfel de program dupa numarul de cladiri certificate – 13.8 miliarde de metri patrati.

Ce este LEED?

 

Sursa: Youtube

 

Programul LEED, inceput in 1998, presupune un sistem de evaluare penru orice stadiu de proiect, de la proiectare la constructia si intretinerea respectivei locatii.

Acest proces de evaluare este realizat de catre terti si implica aplicarea unor criterii de eficienta energetica, reducerea consumului de apa, utilizarea resurselor in mod responsabil precum si reducerea emisiilor de dioxid de carbon in aer.

Conform raportului cu cladirile verzi din Romania realizat de catre RoGBC singura cladire din Romania certificata LEED este Amera Tower din Cluj-Napoca. http://rogbc.org/ro/proiecte/cele-mai-verzi-cladiri-din-romania

Cerficarea LEED are 6 componente principale de evaluare:

– Selectarea locatiei si tipului de teren

– Consum eficient de apa

– Eficienta energetica

– Materiale şi resurse

– Calitatea mediului interior

– Elemente inovatoare în proiectare

Indiferent de proiectul implementat, expertii externi vor alege care sunt componentele pe care se va realiza analiza, iar in functie de punctajul obtinut, solicitantul se poate incadra intr-una din cele patru categorii: Certificat (40-49), Silver (50-59), Gold (60-69) sau Platinium (>80).

In acest an cursurile pentru certificarea ca LEED Associate in Romania, incep pe 19 Aprilie 2017 si sunt organizate de catre Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi.

Certificarea BREEAM – Marea Britanie

Sursa: Youtube

Pe scurt, BREEAM este echivalentul in Marea Britanie a programului de certificare LEED.

BREEAM (Building Research Establishment Environmental Methodology) este cel mai vechi program de certificare a sustenabilitatii cladirilor.

La nivel international, exista mai mult de 2.262.200 de cladiri inregistrate pentru evaluare, de cand a fost fondat acest program in 1990.

BREEAM este foarte bine corelat cu legislatia din Marea Britanie, dar spre dosebire de LEED, BREEAM nu mai este coordonat si implementat de catre o organizatie non-profit.

Aceasta schimbare coroborata cu o crestere continua a taxelor aferente au determinat controverse puternice in domeniu, in jurul acestui program.

Certificarea BREEAM evalueaza achizitiile publice, proiectarea, construcția și utilizarea unei constructii in comparatie cu valori de performanță, stabilite ca reper.

Certificarea este realizata de catre evaluatori independenți, care acorda un calificativ in functie de punctajul obtinut: Neclasificat (<30 puncte), Pass (≥30 puncte), Bun (≥45 puncte), Foarte bun (≥55 puncte), Excelent (≥70 puncte) si Remarcabil (≥85 puncte).

Primul pas este alegerea standardului portrivit: (BREEAM) Bespoke, Courts, EcoHome, EcoHomes XB, Industrial, International, Multi Residential, Offices, Prisons, Retail si Schools.

Proiectul tau va fi evaluat din mai multe perspective: management, sanatate si bunastare, energie, transport, apa, materiale prime si reziduuri, utilizarea solului si poluarea.

Pe parcursul procesului de evaluare, fiecare categorie este sub-divizata intr-o serie de probleme, care promoveaza utilizarea de noi repere si obiective. Atunci cand se atinge un obiectiv, numarul aferent de credite este acordat.

Odata ce proiectul a fost evaluat pe deplin, in functie de numarul total de credite acordate, se realizeaza si o evaluare finala.

 

Certificarea DGNB – Germania

logo certificare DNGB Germania

Poza: http://www.dgnb.de/en

Este un program similar de certificare a proiectelor sustenabile dezvoltat in Germania de catre Consiliul German pentru sustenabilitatea cladirilor incepand cu iunie 2007.

DGNB evalueaza proiectul pe baza a 6 principii de sustenabilitate cu pondere diferita in rezultatul final. Aceste principii sunt sub-divizate intr-un total de 40 de criterii de evaluare.

DGNB este disponibil la nivel national dar si la nivel international prin intermediul partenerilor locali.

Conceptul programului DGNB este cel mai flexibil, fiind usor de adaptat la cadrul legal local.

Pe parcursul procesului de certificare, DGNB te va sustine, dupa caz, prin intermediul unui consultant desemnat sau prin intermediul unui partener local, care au atat experienta cat si cunostintele necesare pentru obtinerea certificarii.

In mod similar cu celelalte programe, in functie de punctajul total obtinut, denumit index, solicitantul primeste un certificat bronze (0-35%), silver (35%-50%), gold (50%-65%) sau platinium (≥65%).

 

BREEAM vs LEED vs DGNB

Certificarea BREEAM dureaza intre 2 si 6 luni fata de o certifcare LEED care poate dura intre 14 si 28 de luni.

In privinta costurilor aferente, BREEAM a crescut in ultima perioada continuu valoare acestora.

Companiile multinationale americane vor opta intotdeauna pentru o certificare LEED pentru a se alinia la nivel local obiectivelor companiilor mama.

Programul LEED se bucura de o credibilitate ridicata in comparatie cu BREEAM, deoarece cel din urma nu mai este coordonat de o organizatie non-profit.

DGNB nu acorda certificatul exclusiv in baza punctajului total obtinut, ci are in vedere si un scor minim pentru fiecare criteriu aplicat.

DGNB si BREEAM implica colaborarea cu un expert desemnat, care anterior a fost format in domeniu. Programul LEED iti permite obtinerea certificarii si fara implicarea unui expert.

Totusi, ajutorul unui consultant de specialitate, nu este un aspect de ignorat.

 

Concluzie

Indiferent de tipul sau programul de certificare, o astfel de recunoastere aduce plus valoare in cota de piata a proiectului respectiv.

Decizia cu privire la care dintre programele de certificare sa aderi depinde in totalitate de proiectul propus si de beneficiarul final al acestuia.

Inainte de-a incepe orice demers, trebuie sa te documentezi temeinic, sa apelezi la consultantii de specialitate, precum si sa-ti faci o planificare minutioasa a intregului proces de obtinere a unei astfel de certificari.

Toate cele 3 programe de certificare discutate in acest articol apartin de Consiliul National pentru Cladiri Verzi din tara respectiva. Prin urmare, primul pas ar fi contactarea Consiliului Roman pentru Cladiri Verzi (RoGBC).


Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to Blog